Când ne-am transformat în ființe umane, de fapt. Ce ne-a diferențiat de alte specii de hominini

Știm deja din știința evoluționistă că omenirea a existat, în diferite forme, de circa 2 milioane de ani sau chiar mai mult. Omul modern, Homo sapiens, este relativ nou-venit pe scara evoluției speciei umane. De aceea, se pune întrebarea: care a fost momentul în care am putut avea pretenția că suntem ființe umane? Asta, ținând cont că au existat și multiple împerecheri între diferitele specii hominine, de-a lungul preistoriei.

Când ne-am transformat în ființe umane, de fapt

Problema în chestiune a fost ridicată de un student din Paris, cititor al publicației IFLScience, la care aceasta a oferit un răspuns. În mitologiile și religiile noastre, răspunsul este relativ simplă: de regulă, a existat un singur moment crucial în care Divinitatea a creat „omul”.

Eva a mușcat din „fructul interzis” al cunoașterii, îndemnându-l și pe Adam să facă același lucru și căpătând brusc conștiința binelui și a răului. La rândul lui, Prometeu a creat oamenii din lut și le-a oferit focul.

Dar în povestea originii omului modern, situația este mult mai complicată, neexistând un singur moment definitoriu pentru saltul evolutiv ce ne-a făcut ceea ce suntem azi.

La fel ca orice alte adaptări complexe – aripile unei păsări, coada unei balene sau chiar propriile noastre degete – a fost nevoie de un proces de milioane de ani, de mutații noi apărute în ADN ce s-au răspândit, treptat, la toată populația.

E drept, oamenii sunt tot animale, dar unele unice. Avem un limbaj ce ne permite să articulăm și să comunicăm idei, avem creativitate – facem artă, muzică, instrumente, dezvoltăm tehnologii.

Viața noastră socială este, de asemenea, o rețea complexă formată din familie, prieteni, cunoștințe, toate conectate de un simț al responsabilității unul față de celălalt.

Cu toate acestea, distincția dintre noi și celelalte animale este mai degrabă artificială. Animalele seamănă cu oamenii mai mult decât am crede. Aproape toate comportamentele pe care le consideram cândva specifice doar nouă au fost observate și la animale, chiar dacă în forme mai puțin dezvoltate.

Acest lucru este valabil mai ales pentru maimuțele mari sau primate. Cimpanzeii, de exemplu, au un sistem primitiv de comunicare verbală și prin gesturi. Ei pot crea unelte primitive, chiar și arme, iar grupurile diferite de cimpanzei prezintă arsenale diferite de unelte, ceea ce indică și culturi diferite.

Ce ne-a diferențiat de alte specii de hominini

Așa cum Charles Darwin nota în lucrarea „Originea omului”, aproape tot ce pare straniu la Homo sapiens – emoțiile cunoașterea, limbajul, instrumentele, societatea – există, în forme primitive, și la alte animale.

În trecutul îndepărat, unele specii au fost mult mai apropiate de noi decât de alte maimuțe – Ardipithecus, Australopithecus, Homo erectus and Neanderthalienii.

Homo sapiens este singurul supraviețuitor dintr-un grup cândva divers de oameni și oameni-maimuțe – homininii – ce includea aproximativ 20 de specii cunoscute și, probbil, alte zeci de specii rămase încă necunoscute.

Extincția celorlalte specii umane a șters din istorie toate verigile ce au făcut legătura între noi, cei de azi, și alte maimuțe, creând impresia că, față de acestea, ne separă o uriașă prăpastie. Dar această diferențe ar fi fost mult mai puțin clară dacă aceste specii ar fi existat și astăzi.

Descendența noastră s-a separat de cimpanzei acum circa 6 milioane de ani. Acei primi hominini, membri ai arborelui genealogic uman, semănau cu greu a oameni. În primele milioane de ani de la acel moment, evoluția aceestor himinini a fost foarte lentă.

Prima schimbare majoră a fost atunci când primii hominini s-au ridicat în două picioare și au putut să meargă, lucru ce le-a permis să iasă din păduri și să se îndrepte mai mult către zone cu pășuni și tufișuri.

Dar, în afară de mersul biped, nimic altceva nu-i făcea „mai oameni” decât cimpanzeii sau gorilele. Ardipithecus, cel mai vechi reprezentant al speciei noastre, avea un creier mai mic decât aș unui cimpanzeu și nu există dovezi că ar fi folosit unelte.

În următoarele milioane de ani a apărut Australopithecus, care avea un creier ceva mai mare decât al unui cimpanzeu, dar tot mai mic decât al unei gorile. Acesta realiza unelte ceva mai sofisticate decât cimpanzeii, folosind pietre ascuțite pentru a tranșa animalele vânate.

A urmat Homo habilis și, pentru prima dată, creierul unui hominin a depășit în mărime pe cel al celorlalte maimuțe. Uneltele au devenit mult mai complexe – ciocane de piatră, așchii de piatră. Apoi, vreme de 2 milioane de ani, ritmul evoluției umane a devenit mult mai accelerat, din motive încă necunoscute pe deplin.

La acest moment a apărut Homo erectus. Era mai înalt, apropiat de statura noastră de azi, avea un creier și mai mare decât Homo habilis, de câteva ori mai mare decât cel al unui cimpanzeu. A creat unelte și arme mult mai complexe, precum toporul de mână, care a reprezentat un salt tehnologic important.

Fabricarea lor necesita îndemânare și un proiect  – la fel cum se întâmplă și azi. La fel ca noi, Homo erectus avea dinții mici, ceea ce sugerează o trecere de la la hrana bazată mai mult pe plante, la cea în care foloseau mai multă carne, provenită, cel mai probabil, din vânătoare.

Aici este4 momentul în care evoluția pare că prinde viteză. Homo erectus a dus la apariția unor specii cu creier și mai dezvoltat, ce s-au răspândit de-a lungul Africii și al Euroasiei, evoluând în Neanderthalieni, Denisovani, Homo rhodesiensis și Homo sapiens timpurii.

Tehnologia a devenit mult mai avansată și și-au fpcut apariția obiecte ce nu aveau neapărat o funcționalitate concretă, utilă, precum bijuteriile și arta. Unele dintre aceste specii erau foarte apropiate de noi în ceea ce privește scheletul și ADN-ul.

Homo neanderthalensis sau Omul de Neanderthal avea creierul apropiat de dimensiunea celui de azi și a evoluat până când ultimii reprezentanți ai speciei ajunseseră la un creier cu capacități comparabile cu ale oamenilor moderni.

Este probabil că avea deja conștiință de sine și chiar se referea la el însuși ca la un om. Progresele au fost uimitoare, dar încă există multe lucruri pe care nu le cunoaștem despre Neanderthalieni.

Dar știm, de exemplu, că aveau abilități excelente de vănători, făecau unelte sofisticate, dar și bijuterii din scoici sau dinți de animale, ba chiar și artă, pe pereții peșterilor în care trăiau.

În plus, mai știm că își îngropau morții și, probabil, aveau chiar obiceiul de a-i jeli. Erau capabili de acte de mare bunătate și empatie, dar și unele crude și violente, dacă aceste comportamente vă sună cunoscut.

Nu e imposibil ca Homo sapiens să fi capturat femei de Neanderthal pentru înmulțire și viceversa. De aceea, încă mai există anumite procente în ADN-ul nostru ce provine de la acești „verișori” ai noștri. Dar Homo sapiens a câștigat lupta adaptării și, astfel, a devenit „stăpânul” planetei, așa cum ne place să ne considerăm